Archive for: martie 29th, 2014

Cum sunt americanii vinovaţi de sclifoseala europenilor

În 1966, cuprins de un puseu naţionalist, preşedintele francez, Charles de Gaulle, a cerut Statelor Unite să-şi retragă toţi soldaţii de pe teritoriul Franţei. De la Casa Albă, preşedintele Lyndon B. Johnson a răspuns devastator: “domnule de Gaulle, spuneţi-ne, trebuie să ne luăm din pământul dv. şi cei 60.000 de soldaţi americani morţi pentru salvarea Franţei în cele două războaie mondiale?”

Cu întrebarea aceasta, Lyndon B. Johnson a expus întreaga ipocrizie a europenilor când vine vorba de relaţia cu americanii. Europa este Lumea Veche, dar se poartă adesea cu America imatur, ca un copil răzgâiat, care nu că nu e-n stare, dar mai ales nu vrea să-şi asume vreo răspundere.

În vremuri de pace, europenii reproşează americanilor că-s intervenţionişti, că-s jandarmul mondial, că se bagă. Dar, când cerurile istoriei se înnegurează, americanii devin brusc vinovaţi pentru că, dimpotrivă, nu se bagă, pentru că-s izolaţionişti, pentru că nu ne ajută la nevoie.

Să recunoaştem: trebuie să fie destul de obositor să aperi o Europă într-atât de capricioasă.

De fapt, Europa este în primul rând responsabilitatea europenilor, nu a Americii. Şi e doar o chestiune de voinţă şi, până la urmă, de bun simţ ca să-ţi asumi un rol pe măsura importanţei tale globale.

Nu Statele Unite, nu China şi în nici un caz Rusia, ci Uniunea Europeană e cea mai mare putere economică mondială, luată în ansamblul ei.

Cu o populaţie de 500 de milioane de oameni şi cu un PIB de 13 mii de miliarde de euro, Uniunea Europeană ar trebui să fie un colos geopolitic cu care nimeni n-ar vrea să se pună rău. Dar, Uniunii îi lipseşte principala caracteristică pentru a fi într-adevăr un mare jucător geopolitic: o forţă militară comună, pe uscat, pe apă şi în aer. Europenii n-au considerat niciodată necesar să investească în aşa ceva, deşi guvernul american şi establishmentul politic de peste ocean insistă de zeci de ani, deja, ca Europa să-şi dezvolte capabilităţi militare comune. Cine o fi vinovat acum că, la vremuri de restrişte, europenii dau din colţ în colţ şi zgrepţăne din nou la uşa americanilor?

Mai mult, însăşi alianţa militară nord atlantică, NATO, este o construcţie în care americanii asigură, singuri, 75% din buget. Europenii sunt prea zgârciţi şi prea comozi ca să contribuie pe măsura nevoilor lor de securitate.

Încă un lucru: ţările membre ale NATO au obligaţia de a cheltui măcar 2% din PIB pentru apărare. 2%! Însă doar 4 ţări din NATO, în afara Americii, asigură acest nivel: Marea Britanie, Germania, Grecia şi Estonia. Ştiţi cât cheltuieşte România? 1,4%.

De fapt, care e vina preşedintelui Obama? Că e american, desigur, şi apoi ar mai fi vinovat şi că nu vine-n zbor aşa, ca Superman, să-l bată pe rusul cel rău în locul nostru, nu? Pentru că noi, europenii, suntem prea fandosiţi ca să ne asumăm şi momentele neplăcute din istorie, nu? Suntem prea sclifosiţi ca să dăm bani pe propriul nostru sistem de apărare!

Înainte de a-l condamna pe Obama că nu se bate pentru noi şi în locul nostru, reţineţi, urmatoare stire, transmisă ieri de agenţiile internaţionale: “Președintele rus, Vladimir Putin, l-a primit la reședința sa pe directorul general al companiei germane Siemens, Joe Kaeser… care l-a asigurat pe dl. Putin că Siemens doreşte să-şi continue afacerile în Rusia, în ciuda evoluţiilor internaţionale din ultima vreme… Siemens a obţinut anul trecut 2,2 miliarde de euro din afacerile sale în Rusia.”

Deci, cine e ipocritul acum, americanii sau tocmai europenii, care cer americanilor să-i oprească pe ruşii cei răi, în timp ce ei fac afaceri grase cu aceiaşi ruşi, deodată mult mai simpatici în această prezentare zornăitoare?

shutterstock_183788348

sursa: petreanu.ro

Sondaj IRES – Crin Antonescu la același nivel cu Mihai Răzvan Ungureanu

Conform sondajului IRES prezentat de Evenimentul Zilei, Crin Antonescu a ajuns la același nivel al intenției de vot ca și Mihai Răzvan Ungureanu, cu 12%. La întrebarea „dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale”, 31% dintre respondenți au spus că ar vota cu Victor Ponta.
De precizat este faptul că rezultatul a fost obținut în urma unei întrebări deschise, fără ca respondenților să li se dea variante de răspuns.
Pe locurile următoare s-au clasat Traian Băsescu- 10%, Călin Popescu Tăriceanu, pentru care au optat 7% dintre respondenți, Corneliu Vadim Tudor- 6%, Sorin Oprescu – 6%, Mugur Isărescu – 4%, Klaus Johannis – 3%, Elena Udrea – 2%, Emil Boc – 2%, Mircea Geoană, Dan Diaconescu și Cătălin Predoiu – cu câte 1% din opțiuni. În proporție de 4%, românii ar vota alt candidat.
USD câștigă detașat alegerile europeneDacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, alianța PSD+PC+UNPR ar obține 42% din voturi.

Doar 14% dintre cei care ar veni la urne ar vota cu PNL, PDL este cotat la 11%, PMP – 10%, UDMR și PRM ar obține câte 5%, PP-DD – 4%, iar Forța Civică – 3%. Aceste procente sunt calculate din cei 69,3% dintre respondenți, care au declarat că își vor exprima o opțiune de vot. 19,8% dintre participanții la studiu sunt indeciși cu privire la partidul sau alianța politică pe care să o voteze la alegerile europarlamentare, iar 9,3% spun că nu votează.

19,8% sunt indeciși, 9,3% nu vor vota, iar 1,7% au refuzat să răspundă la întrebare

De ce nu se mediatizeaza Zilele Municipiului Calafat, au mai putin fast ca altadata?

Probabil cel mai important eveniment al inceputului de an din municipiul Calafat, Zilele Municipiului Calafat sunt in acest an mai putin mediatizate decat altadata. Megaspectacolul de sunet si lumini, focurile de artificii, petrecerile campenesti sunt astazi in urma la ceea ce inseamna mediatizare si promovare a municipiului nostru desi nu trebuie sa fie asa.

Aceasta metoda de promovare si de atragere de investitori in zona dar si de turisti este astazi in mod inexplicabil abandonata insa speram ca lucrurile se vor indrepta si orasul nostru va beneficia si de acest avantaj pe termen lung.

Desi este strans legata de refacerea zonei Debarcader dat si de amenajarea peisagistica a municipiului, se pare ca toate vor fi la inaltime cu ocazia evenimentului anului la Calafat. Realitatea Dunareana va mediatiza intens acest spectacol filmat si cu o drona se pare in acest an.

Vom reveni cu mai multe amanunte despre eveniment zilele urmatoare, trupele invitate dar si celilalti invitati ii aflati doar de aici.