Archive for: februarie 1st, 2015

Ponta despre moțiunea de cenzură: Majoritatea va funcţiona până la alegerile de la sfârşitul anului 2016

Premierul Victor Ponta, președintele PSD, a declarat sâmbătă, 31 ianuarie 2015, la Sinaia, că nu există „nici măcar în apropiere” numărul de voturi necesar pentru ca o moţiunea de cenzură să treacă, el spunând că actuala majoritate este una „solidă”.

„Majoritatea trebuie să fie asigurată de Guvern la momentul solicitării votului de încredere. Pe 15 decembrie, am solicitat votul de încredere şi am avut o majoritate confortabilă. La moţiunea de cenzură care cu siguranţă va fi depusă de opoziţie, pentru că până la urmă e un lucru normal (…), acolo cei care au depus moţiunea trebuie să strângă numărul necesar de voturi. Cred că actuala majoritate este solidă şi cred că la moţiunea de cenzură e foarte bine să dezbatem ce face Guvernul, ce îşi doreşte să facă viitorul guvern ‘to be elected’, ca să folosesc un limbaj care aparţine opoziţiei, însă această majoritate va funcţiona până la alegerile de la sfârşitul anului 2016″, a afirmat Victor Ponta, preşedintele PSD, într-o conferinţă de presă.

Referindu-se la neparticiparea unor parlamentari la întâlnirile de la Sinaia, liderul social-democraţilor a arătat că aceasta a fost „motivată”, subliniind că important este cine va vota la moţiunea de cenzură.

„Neparticiparea unora aici a fost motivată. Important este (…) cine va veni să voteze moţiunea de cenzură. O să vedem la acel moment. Din ce am discutat cu colegii noştri din coaliţie, nu doar de la PSD, – PSD, UNPR, PC, PLR – nu există nici măcar în apropiere votul necesar pentru a trece moţiunea de cenzură”, a accentuat Victor Ponta.

AGERPRES

capture-20150201-112258

Apel disperat al unei mame din Ciupercenii Vechi, care nu mai ştie nimic de un an de zile de fiul său SVGNEA NELU(ADI) !

O mama din Ciupercenii Vechi, pe nume Svgnea Silvia, spune că de un an de zile nu mai ştie nimic de fiul său SVGNEA NELU(ADI).

Acesta a plecat în anul 2012 în Italia pentru a găsi de lucru, deoarece în Calafat nu a avut unde să se angajeze, fabricile de aici fiind închise de ani buni.

În Italia a găsit de lucru la o trupă de circ în regiunea Calabria-Sicilia, ca muncitor necalificat, adică făcea de toate! Ultima oară când a luat legătura cu familia, a fost pe data de 7 Ianuarie 2014. Atunci le-a spus că nu mai poate să încarce cartela telefonică, pentru a mai vorbi cu cei de acasă, deoarece banii sunt la patron şi îi dă când vrea el!

Familia a mai sunat la nr.de tel. al fiului său, dar nu a mai răspuns nimeni! Cei de acasă se tem ca fiul lor să nu fie sechestrat de cei ce l-au angajat şi din această cauză să nu mai poată lua legătura cu ei!

Menţionăm că SVGNEA NELU(ADI) are 42 de ani, este divorţat şi are un copil căruia trebuie să-i plătească pensia alimentară.

Mama lui este bolnavă, pensionară şi face un apel disperat către cei care ştiu ceva de fiul său, să i-a legătura cu redacţia ziarului Calafat Live.

Menţionăm că acest caz a fost adus la cunoştinţă şi organelor de poliţie din Calafat, acestea dându-l în urmărire internaţională prin Interpol.

Persoanele din Italia, care l-au văzut sau ştiu ceva despre  SVGNEA NELU(ADI) de 42 de ani, sunt rugate să ne contacteze pe adresa: calafatdolj@gmail.com, sau la nr.de Tel.0251.320.525 – 0767.020.557.

SURSA: http://calafatlive.blogspot.ro/2015/02/apel-disperat-al-unei-mame-din.html#.VM5C34OqY2o.facebook

 

Nou termen in PROCESUL MIRCEA GUTA VS. CALAFETENI

Mircea Guță, primarul municipiului Calafat, judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată are un nou termen in dosarul  nr. 10599/63/2014 judecat la Tribunalul DOLJ pe data de 04.02.2015, de la ora 9:00.

El este acuzat că a creat bugetului local un prejudiciu de peste 400.000 euro achiziționând diverse bunuri de la o firmă administrată de un bărbat din Drăgănești-Olt, apropiat al fratelui lui Bercea Mondial, care i-ar fi dat un Chrysler drept șpagă.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au amânat primul termen al procesului  întrucât primarul a cerut răgaz să-și angajeze un avocat. Mai mult, de la proces a lipsit și reprezentantul părții civile, Primăria Calafat.

Reamintim că, pe 18 iulie 2014, procurorii DNA Craiova anunțau că l-au trimis în judecată pe GUȚĂ MIRCEA-MARINEL, primar al Municipiului Calafat, și pe COMAN CONSTANTIN, din Drăgănești Olt, administrator al unor societăți comerciale. În rechizitoriu s-a reținut următoarea stare de fapt: “În perioada 2008-2011, inculpatul Guță Mircea Marinel, în calitate de primar al Municipiului Calafat și ordonator principal de credite, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a dispus achiziționarea mai multor bunuri și materiale din fondurile autorității locale, prin procedura achiziției directe, de la firmele administrate de inculpatul Coman Constantin.

Cu aceste ocazii, s-au încălcat dispozițiile OUG nr. 34/2006 (privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii), deoarece livrarea s-a făcut pe produse finite iar, facturarea s-a realizat pe materiale brute sau componente. În realizarea acestor acțiuni, inculpatul Guță Mircea Marinel a fost sprijinit de inculpatul Coman Constantin, care i-a pus la dispoziție facturi fiscale, pe elemente componente, în situația în care s-au livrat bunuri finite.

Astfel, s-a cauzat bugetului local al mun. Calafat un prejudiciu evaluat la 403.041,93 euro”, au comunicat reprezentanții DNA Craiova.

La finele anului 2008, inculpatul Guță Mircea Marinel a pretins și primit de la inculpatul Coman Constantin un autoturism Chrysler, pentru a-și exercita puterea de decizie în interiorul Primăriei Municipiului Calafat, în scopul derulării, cu încălcarea legislației privind achizițiile publice, a unor relații comerciale între instituția publică și societățile comerciale administrate de inculpatul Coman Constantin, mai spun procurorii.

https://blogdecalafat.files.wordpress.com/2011/01/guta-chrysler2.jpg