Archive for: iunie 2016
Tăriceanu, atac la Iohannis: Guvernul Cioloș este un eșec pe care va trebui să și-l asume
Legea antifumat schimbată de senatori: Se poate fuma în interior, în spaţii separate şi izolate
Legea antifumat a fost modificată marţi de senatori, prin refefinirea spaţiului public închis – acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur, prin permiterea fumatului în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate.
“Prin spaţiul public închis se înţelege orice spaţiu accesibil public sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă”, potrivit unui amendament propus de Comisia juridică, adoptat în plen cu 76 de voturi “pentru”.
De asemenea, noile modificări presupun şi permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie.
“Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop”, prevede un alt amendament, propus de Comisia de sănătate.
Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Ciobanu Lucian este noul primar al Calafatului, Vezi aici noii consilieri locali:
Lucian Ciobanu a castigat functia de primar al Mun. Calafat, din partea PSD.
Lista de consilieri locali nou alesi:
PSD ALDE PNL
Draghici Radu Petre Traistaru Mituletu Dorel
Trocan Cornel Leontin Afrenie Vasile Adelica
Ionescu Gratiel Cosmin Catrina Usurelu George
Lalescu Merodona Pasca Liviu
Mungiu Titu Rusu Viorel
Petre Petrica Balaci Gheorghe
Rosu Sandu
Ivantu Dumitru
Primele cifre. Petre Traistaru spulberă în Calafat
Realitatea Dunareana a aflat primele cifre de la alegerile pentru Primăria Calafat. Surse apropiate situației au declarat pentru redacția noastră că în momentul de față candidatul ALDE la Primăria Calafat, Petre Traistaru, a luat un avans considerabil față de următorul pretendent la fotoliul de primar.
Astfel, potrivit surselor menționate Petre Traistaru ar avea 39% din voturi, urmat de Mituletu Doru cu 29% și de Ciobanu Lucian cu 27%.
A doua tentativa de frauda: suspect Cami Oncica!
A avut loc a doua tentativa de fraudare prin metoda multiplelor buletine de vot, persoanelor “cunoscute” ca partizani pentru un anumit candidat, li se dau mai multe buletine de vot! De data asta la sectia Nonoata! S-a incercat inchiderea sectiei! Suspect Cami Oncica!
Șoc: Reprezentant PSD săltat de poliție la sectia de vot Școala NR. 1 din Calafat!
Soc, un reprezentant al PSD la o sectie de vot din Calafat, Minea, de la Scoala Nr.1, a fost ridicat de politie pentru ca dadea cate doua buletine de vot persoanelor “cunoscute”! Oamenii nu se potolesc nici in ultimul ceas! Sunt disperati!
Si-au recunoscut infrangerea! Blogul lui Guta-Ciobanu- Girtoi si-a intrerupt emisia.
Dupa cum era de asteptat, gruparea PSD(alcatuita din fosti membri PDL si PNL in graba), in jurul unui candidat fara nici o sansa si-a racunoscut astazi infrangerea si a iesit din lupta electorala.
Clasati pe ultimul loc in intentia de vot dar si cu foarte multe lupta intetrne intre gruparea PDL si PNL care se afla astazi camuflata sub sigla PSD la Calafat a facut un gest de onoare in a isi asuma infrangerea locala.
Practic blogul personal al gruparii Ciobanu(Tasi Tran)- Guta(DNA)- Girtoi(Referate) a cedat astazi intentionat si a inteles ca dezinformarea nu isi mai are rost pentru a demonstra dezastrul pentru PSD la Calafat unde probabil obtine cel mai mic scor din judet, dar si un scor sub jumatate din cat va obtine in alte localitati.
Este meritul calafetenilor care nu s-au lasat inselati de manipularile oferite de acestia prin mobilizarea zilierilor si a celor din alte localtati, a catorva tineri platit, dar si a foarte multor oameni amenintati.
Calafatul s-a trezit!
La Calafat deja se stie primarul! Petre Traistaru va prelua conducerea administratiei locale din Mun. Calafat!
Conform ultimelor sondaje facute la Calafat, cel care va prelua mandatul de primar pentru perioada 2016-2020 va fi candidatul ALDE, Petre Traistaru. Sustinerea calafetenilor si a unor persoane ca Stelian Voinea, Popa Emil, Dan Serban pentru Petre Traistaru, a facut ca acesta sa se afle in acest moment mult in fata celorlalti candidati!
Petre Traistaru a mai fost primar in doua mandate, in perioada 2000-2008 si a avut unele dintre cele mai mari realizari pe care le-a avut vreun conducator al Calafatului, a facut Centrul Civic, a canalizat si reabilitat toate strazile din Calafat, a refacut toate cladirile de patrimoniu din oras, a atras fonduri europene pentru constructia statiei de epurare a apelor din Calafat si multe altele pe care le stiti cu totii.
Pe 5 iunie, se anunta o prezenta masiva la vot a calafetenilor care deja s-au decis sa mearga pe mana lui Petre Traistaru si a echipei ALDE Calafat.
Stelian Voinea, Emil Popa, Dan Serban il sustin pe Petre Traistaru pentru functia de primar al Calafatului!
Petre Traistaru, Stelian Voinea, Emil Popa, Dan Serban sunt oameni care au facut multe lucruri frumoase pentru Calafat si pentru locuitorii sai si care nu prea au mare nevoie de prezentare, dar totusi pentru cei care nu stiu, ii prezentam aici:
- Petre Traistaru – primar in doua mandate al Calafatului, primarul care a avut cele mai mari realizari pentru Calafat din ultimii 25 de ani!
- Stelian Voinea – Directorul Spitalului Calafat, un foarte bun profesionist, un excelent medic!
- Popa Emil – Administratorul Societatii ” Moara Calafatului” – un profesionist desavarsit care conduce una dintre cele mai profitabile afaceri din aceasta zona si care are un numar de aproximativ 40 de angajati!
- Dan Serban – unul dintre cei mai buni profesionisti din orasul nostru!
Acesti oameni s-au unit pentru a nu mai lasa ca orasul Calafat sa fie condus de gruparea Guta-Ciobanu, o grupare axata pe hotie, pe minciuna si pe amatorism!
Stelian Voinea, Emil Popa, Dan Serban il sustin pe Petre Traistaru pentru functia de primar al Calafatului si sustin echipa ALDE pentru Consiliul Local!
Este oficial! Petre Traistaru va fi noul primar al Calafatului, acesta conduce cu 44% in sondajul facut in aceste zile!!
In aceste zile s-a derulat in Calafat un sondaj de opinie cu privire la intentia de vot pentru Primaria Municipiului Calafat, mentionam ca acest sondaj a fost unul profesionist facut la comanda unui mare institut de sondare din Romania.
Este oficial, Petre Traistaru, candidatul ALDE, ramane favorit pentru a ocupat functia de primar al Calafatului, fiind urmat la mare distanta de ceilalti adversari politici, practic este imposibil ca acesta sa mai fie ajuns de ceilalti contracandidati.
Datele din sondajul efectuat sunt urmatoarele:
Petre Traistaru, ALDE – 44%,
Doru Mituletu, PNL – 26%
Luci Ciobanu, PSD – 26%
Altii – 4%
Comentarii recente