Archive for: octombrie 13th, 2016

Modificari radicale la examenul pentru permisul de conducere: Examenele vor fi inregistrate video

Guvernul a aprobat miercuri Strategia Nationala pentru Siguranta Rutiera pentru perioada 2016-2020 si Planul de actiuni pentru implementarea strategiei. Actiunile sunt structurate pe trei directii: educatie rutiera in scoala, campanii de informare in media si imbunatatirea nivelului de pregatire a conducatorilor auto. Pe termen scurt, este prevazuta introducerea inregistrarii video a examenelor pentru obtinerea certificatelor si atestatelor profesionale, iar pe termen lung va fi amendata legea astfel incat scolile de soferi sa-si poata prelungi autorizatia de functionare cu conditia ca minim 50% dintre cursanti sa promoveze examenul.

De asemeni, potrivit documentului pus in dezbatere publica de Ministerul Transporturilor, Guvernul ia in calcul sa permita accesul la examen doar pentru absolventii invatamantului obligatoriu (10 clase).

Este prevazuta, totodata, crearea cadrului legal necesar pentru reabilitarea si consilierea conducatorilor auto cu abateri grave si repetate de la normele rutiere, mai ales in cazul soferilor profesionisti, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Potrivit acestuia, asumarea de catre Romania a acestor obiective este in concordanta cu orientarile comunicate de Comisia Europeana pentru perioada 2011-2020 pentru un spatiu european de siguranta rutiera si reducerea deceselor cu 50% fata de perioada anterioara.

Mai multe aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21348163-guvernul-aprobat-strategia-nationala-pentru-siguranta-rutiera-examenele-pentru-obtinerea-certificatelor-atestatelor-profesionale-vor-inregistrate-video.htm

Image result for scoala de soferi