Ce PRIORITĂȚI are PNL în Programul de Guvernare

PNL și-a prezentat, sâmbătă, în reuniunea Consiliului Național de Coordonare (CNC), principalele priorități din Programul de Guvernare, în educație, sănătate, educație, printre acestea aflându-se construirea a opt spitale regionale, evaluarea tuturor universităților și scăderea cotei TVA de la 20% la 16%, în 2019.

Liberalii își mai propun stoparea migrației medicilor, prin dublarea salariilor medicilor și creșterea cu 20% a salariilor asistenților medicali. În plus, ei propun și Programul “Casa medicului”, care cuprinde 900 de imobile. 

Alte priorități ale PNL vizează accesul real la medicamente, actualizarea bianuală a listei medicamentelor compensate și revizuirea legislației și protecția reală a pacienților cu garantarea unor standarde de calitate. 

Vicepreședintele PNL, Eugen Nicolăescu, a vorbit în Consiliul Național despre partea economică a Programului de guvernare al formațiunii.

Nicolăescu a precizat că PNL va acționa pentru restructurarea sistemului de impozite și taxe, pentru reducerea la jumătate a numărului acestora, dar și a cuantumului unora dintre obligațiile fiscale de acum, așa cum am aprobat în Programul de Guvernare.

“Asta înseamnă să dăm capitalului românesc mai mult aer și extraordinară șansa de a crea noi locuri de muncă, mai bine plătite”, a spus el, precizând că PNL își propune că taxa standard de TVA să scadă la 16%, din 2019 față de 20% în prezent. 

Imagini pentru pnl program

Comments are closed.