Privit în 2020 ca o alternativă benefică pentru Calafat, primarul (încă), a demonstrat prin tot ce a făcut în mandatul său că lupul își schimbă părul, dar năravul ba.
Concret:
- Nu și-a ținut promisiunile făcute în timpul campaniei: să ne luăm orașul înapoi, să îl schimbăm în bine. Declara acesta (la impresie) în întâlnirile cu cetățenii.
- A continuat să mintă fără scrupule, ducând principiul machiavelic (scopul scuză mijloacele) la exces.
- I-a îndepărtat rapid pe toți cei care îl ajutaseră să ajungă primar, rămânând singur în consiliul local.
- A încălcat în repetate rânduri legea administrației publice locale, comițând abuzuri grave care cad sub incidența legii penale – achiziții publice, contractarea unor lucrări, având ca singur obiectiv ciuguleala.
- A vândut fierul vechi rezultat de la stația de apă (tone întregi) fără acte în regulă, casieria primăriei neîncasând nimic.
- A efectuat lucrări cu firme fără acte în regulă, iar unele fără lucrători.
- Are firmele lui de casă – Sc Tiscri Construct SRL din Băilești, al cărei patron vine aproape zilnic la primărie. Ca fapt divers, la adresa acestei firme figurează alte 4 societăți, toate fără angajați. Tot la adresa acestei firme se află și biroul Centrului European de Integrare a Romilor. Actualul primar și administratorul calafatului au fost împreună la o nuntă la Băilești la patronul firmei mai sus amintită.
- Nerespectarea caietului de sarcini la majoritatea lucrărilor de reparații contractate de primărie cu firme privilegiate.
- Nereguli imense în legătură cu cele 400 de hectare de teren de la Jdegla.
Acestea sunt doar câteva dintre abuzurile comise de actualul primar.
Cât de curând o să apar la un post TV național unde, așa cum am făcut cu ani în urmă (tot cu un primar), voi prezenta cu lux de amănunte modul fraudulos în care actualul primar a gestionat banul public.
În acest context, sper ca pe 9 iunie cetățenii din Calafat, Golenți, Basarabi și Ciupercenii Vechi să îi dea o lecție acestui individ care a confundat interesele cetățenilor cu interesul personal.
Să nu ne mai lăsăm amăgiți de demagogia acestui individ care împreună cu soția lui au înșelat (când lucrau la poștă) oamenii care veneau să își plătească facturile. Atunci au scăpat, însă ulciorul nu merge de multe ori la apă.
Sper (și sunt în asentimentul tuturor oamenilor cinstiți) că organele de anchetă penală se vor sesiza și vor aplica legea care trebuie să fie una pentru toți – DURA LEX, SED LEX (Legea este dură, dar este lege).
Pe 9 iunie să votăm schimbarea pentru binele orașului și întregii comunități!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Cu stimă și respect,
Prof. Bora Constantin Dan
Comentarii recente