Archive for: ianuarie 2014

Bomba pe Realitatea Dunareana

Exclusiv, Realitatea Dunareana va face public documente in care Preotul Mihai Cotea semneaza adrese ilegale, acte de fals si uz de fals, in forma continuata.
Adrese transmise Mitropoliei Olteniei, in care se da drept consilier independent, fapt prin care comite un fals si se foloseste in forma continuata de acesta.

Amintim ca preotul Mihai Cotea a candidat pe liste PNL, a fost ales consilier si este si in prezent consilier PNL, desi a mai pierdut in instanta pe aceeasi speta un proces in mandatul 2008-2012.
Falsul in acte si documente oficiale se pedepseste conform legii, mai mult Secretarul Primariei Calafat se alfa in totala contradictie cu preotul-consiler si functional public Cotea.

Acte oficiale vor fi publicate si transmise institutiilor statului care trebuie sa se autosesizeze in acest caz de coruptie majora.

Astazi Mihai Cotea trebuie sa aleaga intre vesmintele de preot, cele de consilier PNL si cele de functionar public si consilier al primarului intrand sub influenta unor decizii penale nedorite.

Se pare ca lacomia preotului Mihai Cotea nu lasa un tanar consilier sa ii ia locul, acesta neputand deveni independent pentru ca isi pierde mandatul si cei 400 lei lunar care se pare ca sunt mult mai importanti.

Preotul- Consilier- Functionar- BussinessMan- incompatibil sfideaza calafetenii si in 2014

Preotul Mihai Cotea sfideaza in mod nepasator cetatenii orasului Calafat, acesta refuzand sa-si prezinte demisia de onoare din cadrul Primariei, cat si din randul Bisericii Ortodoxe, careia i-a adus grave prejudicii de imagine si de incredere in fata locuitorilor din Calafat. Cotidianul online Realitatea Dunareana, a publicat o serie de dovezi care demonstreaza clar starea de incompatibilitate in care se afla acest individ care isi spune slujitor al Domnului. Mai spunem inca odata, functia de consilier local si calitatea de angajat cu contract individual de munca in aparatul propriu al primarului(consilier personal) sunt INCOMPATIBILE, fapt reesit din urmatoarele articole de lege:

-art. 99 lit. b din Legea nr. 393/2004

-art. 88 alin. (1) lit. c din Legea nr. 161/2003

-art. 132 din Legea nr. 215/2001

Funcția de consilier local este incompatibila cu calitatea de angajat cu contract individual de munca in aparatul propriu al primarului.

Mihai Cotea trebuie sa paraseasca functiile publice obtinute politic, cat si Biserica Ortodoxa, daca mai are un gram de onoare si de respect pentru invatamantul Bisericesc.

SURSELE NOASTRE NE CONFIRMA FAPTUL CA MIHAI COTEA, IN CALITATEA DE FUNCTIONAR PUBLIC AR FI COMIS ASPECTE CE POT FI CATALOGATE CA FALS SI UZ DE FALS IN ACTE OFICIALE PENTRU A-SI PASTRA UNELE FUNCTII.

 

http://realitateadunareana.ro/wp-content/uploads/2013/09/consiliul-local-calafat1.jpg

Intreprinderea sociala – Idei privind atragerea investitiilor

Spre deosebire de afacerile comerciale, cele sociale nu pornesc de la o idee de afaceri, ci de la o structura de economie sociala. Adica, antreprenorul social de succes creeaza mai intai o organizatie ce va putea functiona ca intreprindere sociala si de abia apoi va propune partilor interesate (din interiorul sau din jurul organizatiei) o afacere sociala.

Cei care pornesc de la inceput doar cu ideea de afaceri risca sa esueze pentru ca nu pot obtine sprijinul necesar demararii afacerii ori, daca reusesc sa puna singuri afacerea pe picioare aceasta are sanse mari sa isi piarda caracterul social. Aceasta din cauza modului specific de constituire a capitalului initial (investitia) pentru o afacere sociala. Din cauza ca intr-o astfel de afacere se lucreaza de regula cu persoane vulnerabile pe piata muncii sau pentru categorii de clienti defavorizati, profitul realizat este foarte mic, ceea ce face afacerea neatractiva pentru investitori care urmaresc dividende sau dobanzi cat mai mari pentru capitalul investit/imprumutat.
Daca totusi antreprenorul reuseste sa porneasca de unul singur afacerea in conditiile impuse de investitori este putin probabil sa reziste prea mult presiunii acestora si va incerca fie sa reduca costurile crescand productivitatea (ceea ce va insemna sa renunte la angajatii neperformanti) fie sa creasca pretul produselor/serviciilor (si sa caute clienti mai instariti).
Ambele solutii vor duce la pierderea caracterului social al afacerii.
Revenind la modul specific de atragere a investitiilor pentru afacerile sociale – si anume la investitorii sociali- sa vedem in ce fel contribuie acestia la initierea unei astfel de afaceri si pe ce baza. Capitalul de pornire a unei afaceri sociale poate fi de doua feluri:
1 – rambursabil, imprumuturi cu dobanzi reduse, plata in avans a serviciilor/produselor si creditul de la furnizori (marfa/servicii cu plata la termen);
2 – nerambursabil, granturi, subventii, donatii in bani sau in natura (inclusiv voluntariat).
Toate acestea au insa la baza o forma aparte de capital care favorizeaza aparitia acestui gen de afaceri: capitalul social (ansamblul de valori, norme/cutume, si relatii/retele sociale ce caracterizeaza o comunitate). Iar una dintre cele mai importante componente ale acestuia este increderea sociala a membrilor comunitatii. Ori, chiar daca acest gen de incredere reprezinta mai mult decat suma increderii personale a membrilor comunitatii, de regula ea este mai mare fata de un grup decat fata de un individ. Asta si pentru simplul fapt ca probabilitatea ca un singur individ dintr-o comunitate sa insele intr-un anumit context (cum ar fi demararea unei afaceri sociale) este mai mare decat probabilitatea ca un grup de persoane cunoscute si respectabile din comunitatea respectiva sa faca acest lucru. De aceea intreprinderile sociale sunt organizatii colective (multi-stakeholders) ce reunesc persoane cu o buna reputatie in comunitate, capabile sa transforme capitalul de incredere in capital investitional.

 

TSD Calafat: La sfârșitul lunii februarie se va constituii Liga Elevilor Social Democrați din Calafat

În primul rând opinia publică trebuie sa știe că Liga Elevilor Social Democrați este o organizație in cadrul TSD, în care sunt înscriși liceenii cu vârsta peste 16 ani. Organismul este unul conform cu statutul partidului, iar elevii nu sunt consideraţi membri, ci au statutul de simpatizanţi ai doctrinei de stânga.

La sfârșitul lunii februarie, și la Calafat va lua naștere Liga Elevilor Social Democrați din care vor face parte toți elevii cu aspirații pentru doctrina de stânga. La constituirea Ligii vor participa mai mulți invitați din structurile locale si județene ale TSD, respectiv PSD.

Liga Elevilor are dreptul la un președinte cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, ales de membrii Ligii.

Acesta va ocupa funcția timp de 2 ani, și va fi implicit și vicepreședinte al TSD în organizația locală din care face parte.

Dezvoltarea nu poate exista fără o educaţie de calitate permanentă şi adaptată la noile cunoştinţe. Liga elevilor  Social-Democraţi propune tuturor tinerilor o serie de programe care să îi sprijine în drumul lor.

Așa cum TSD-ul este o pepinieră din care PSD primește cei mai bine pregătiți tineri pentru politica de vârf, la fel și Liga Elevilor Social Democrati va reprezenta organizația de unde cei mai promițători tineri vor face pasul către structurile superioare ale partidului, TSD si PSD.

Programul Leonardo da Vinci la COLEGIUL TEHNIC ,,ȘTEFAN MILCU,,

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ

Programul Leonardo da Vinci
Proiect LLP-LdV/IVT/2013/RO/098

Însuşirea de biotehnologii moderne în creşterea animalelor

Proiectul de mobilitate Leonardo da Vinci intitulat „Însuşirea de biotehnologii moderne în creşterea animalelor” este realizat în vederea dezvoltării abilităţilor practice şi a competenţelor profesionale la nivel european a unui grup de elevi de la Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu” Calafat .
Echipa de proiect este formată din profesor Bora Constantin Dan, director al Colegiului Tehnic Ştefan Milcu Calafat, responsabil cu managementul, organizarea stagiului, monitorizarea stagiului, organizarea si monitorizarea pregătirii pedagogice, lingvistice şi culturale a participanţilor, certificarea participanţilor, valorizarea rezultatelor proiectului, evaluarea proiectului şi întocmirea raportului final; profesor Prof. Nacu Gabriel Octavian, director adjunct Colegiul Tehnic ,,Ştefan Milcu, – responsabil comunicarea cu participantii, comunicarea cu Agenţia Natională şi cu partenerii externi, asigurarea transportului şi sejurului pentru participanţi, operarea în baza de date Mobility tools, acordarea suportului tehnic pentru redactarea rapoartelor de către participanţi si tehnoredactarea documentelor legate de mobilitatea participanţilor; prof. Popa Aneta, medic primar veterinar, profesor de specialitate Colegiul Tehnic ,,Stefan Milcu”, – responsabil cu conţinutul formării profesionale şi întocmirea Acordului de formare, selecţia participanţilor, evaluarea rezultatelor formării, diseminarea informatiilor despre proiect, întocmirea rapoartelor de către participanţi şi validarea stagiului pentru participanţi; economist Tudora Cristian, contabil Colegiul Tehnic ,,Ştefan Milcu”, – responsabil cu executia bugetului proiectului şi întocmirea raportului financiar.
Activitatea proiectului este dedicată profilului „Resurse naturale si protecţia mediului”. Elevii implicaţi vor participa la un stagiu de formare profesionala în Italia . Durata proiectului este de trei săptămâni şi se va desfăşura in perioada 20 mai – 9 iunie 2014 cuprinzând un numar de 90 de ore de pregatire practică în favoarea dezvoltării abilităţilor practice ale elevilor implicaţi în acest proiect.

Untitled

Dupa Marlorex, inspectorii Antifrauda din cadrul ANAF au descins si in SUCPI. Au confiscat bunuri si numerar in valoare de 710.904 lei

ANAF sustine ca, pentru prima data de cand au demarat controalele de amploare in Craiova, multi comercianti au tras rapid obloanele si au plecat, iar inspectorii au sigilat marfa lasata de izbeliste.

Ieri, firmele au revenit la standuri si se verifica actele de provenienta ale marfii. ANAF a suspendat activitatea a trei firme si a dat amenzi la alte 28, fie pentru ca nu aveau facturi pe marfa, fie pentru ca nu o inregistrau in contabilitate.

Inspectorii din cadrul Directiei Regionale Antifrauda Fiscala Targu Jiu au inceput din dupa-amiaza zilei de 15 ianuarie un amplu control in Targul Comercial Sucpi, din Craiova, pentru a verifica actele de provenienta ale marfurilor scoase la vanzare de catre comercianti, control care a continuat si ieri. De data aceasta, potrivit unor surse apropiate inspectorilor, comerciantii au luat-o la sanatoasa, lasand marfa si inchizandu-si standurile. “Am intalnit o situatie iesita din comun. La vederea oamenilor legii, aproape toti au iesit buluc din targ si si-au lasat marfa acolo”, a spus o sursa apropiata inspectorilor ANAF. Alta sursa, care doreste sa-si pastreze anonimatul, a spus ca, la vederea oamenilor legii, “multe fete tinere, fara experienta, s-au speriat si au fugit, ca nu e marfa lor si nu raspund ele de marfa, caci ele sunt doar vanzatoare”.
Miercuri-seara, lucratorii ANAF au verificat, pana tarziu in noapte, documentele de provenienta ale marfurilor la comerciantii pe care i-au prins la standuri. Ieri-dimineata, o mare parte dintre magazine au fost redeschise, iar acolo unde erau obloanele trase si lacatul pus ni s-a spus fie ca incep programul dupa ora 11.00, fie ca unele spatii nu sunt inchiriate.
In incinta targului erau si clienti, si comercianti, iar din loc in loc se vedeau vestele fosforescente ale lucratorilor ANAF, care efectuau inventar dupa inventar la cei care au deschise magazine sau tarabe in zona de spatii comerciale.

Firmele spun ca sunt “in regula”, clientii afirma ca doar “uneori” primeau bon fiscal

Intrebata de ce crede ca a inceput Directia Antifrauda un control in acel targ, o comercianta care numara marfa, in timpul inventarului celor de la ANAF, a explicat: “Momentan, avem treaba. Suntem in regula!”. Intrebata daca exista facturi pe toata marfa de la standul respectiv, tanara a mai spus: “Nu va pot eu raspunde la aceasta intrebare. Eu sunt doar vanzatoare aici. Trebuie sa vorbiti cu patronul”.
In acelasi timp, unii clienti care ieseau din Targul Sucpi spuneau ca nu au primit de fiecare data bon fiscal. “Cumparam de aici intotdeauna, ca eu stau pe aici, pe aproape. Unii ne mai dau bon fiscal, altii nu ne dau”, a spus un barbat care trecea in graba prin fata targului. “Bon fiscal? Ati vazut macar vreo casa de marcat pe aici?”, a spus ironic un tanar care iesea din incinta complexului comercial.

Antifrauda a suspendat temporar activitatea unor firme si a amendat altele

Purtatorul de cuvant al Directiei Nationale Antifrauda Fiscala din cadrul ANAF, Alexandru Cristea, a declaratn ca in ziua de 15 ianuarie “in urma controlului efectuat in Targul Sucpi din Craiova, au fost aplicate 28 de amenzi, in valoare totala de 192.000 de lei, s-au realizat confiscari de bunuri si de numerar in valoare de 710.904 lei, respectiv a fost suspendata activitatea a trei firme (puncte de lucru): doua pentru ca nu erau dotate cu casa de marcat fiscala si una pentru ca detinea casa de marcat, dar nu o folosea. Pentru aceasta din urma, suspendarea activitatii este de trei luni, iar pentru celelalte doua firme, suspendarea activitatii se mentine pana la dotarea cu casa de marcat”. Cristea a mai precizat ca amenzile si confiscarile de bunuri si de bani s-au facut “pentru constatarea unor contraventii pe Legea nr. 12/1990, fie ca nu aveau facturi pentru marfa pe care o detineau, fie ca aveau facturile, dar nu le-au introdus in contabilitate. De asemenea, s-au constatat abateri de la Legea contabilitatii, in sensul ca, la unele firme, nu era facuta receptia marfii existente in magazin, sau nu existau fise de magazie, precum si alte abateri”.
Firmele “calcate” zilele acestea de cei la ANAF pot sa conteste in instanta rezultatele controalelor.

Comerciantii care fug din fata controlului vor fi chemati la sediul Directiei Antifrauda

Alexandru Cristea a confirmat faptul ca multi comercianti si-au lasat produsele si au tras obloanele la vederea functionarilor ANAF, parasind incinta, in dupa-amiaza zilei de miercuri, 15 ianuarie, cand a demarat controlul inopinat. “Multi comercianti din Sucpi au fugit la vederea inspectorilor Antifrauda, iar acum lucratorii ANAF urmeaza sa identifice firmele care au inchiriat spatii acolo. Potrivit legii, ruperea sigiliului ANAF este infractiune, iar comerciantii nu pot sa rupa sigiliul. Ei trebuie sa ii cheme pe inspectorii Antifrauda sa faca acest lucru”, a declarat Alexandru Cristea. Acesta a precizat ca, ieri-dimineata, cand inspectorii Antifrauda au reluat controlul in Sucpi, “comerciantii care cu o seara inainte inchisesera erau prezenti la standuri si au aratat actele la control. Probabil ca au inteles ca este mai rau sa ingradesti controlul. Acolo unde se gaseste marfa si ea nu este revendicata de nici o firma, aceea se poate confisca”.
Acei comercianti care nu au primit controlul ANAF si nu-i suna pe inspectori pentru a lamuri lucrurile vor fi chemati la Targu Jiu, in judetul Gorj, unde se afla sediul Directiei Regionale Antifrauda Fiscala.

Care este procedura legala dupa realizarea controlului

Alexandru Cristea a explicat  ca aceste controale de amploare care au loc in Craiova in mai multe locuri, in special in piete si targuri, se fac pentru a verifica scripticul cu fapticul. “Verificarile acestea se fac pe baza analizei de risc pe care noi o avem. Noi oricum avem datele de la furnizorii care emit facturi si stim cui le-au emis si stim ce se intampla, dar trebuie sa verificam scripticul cu fapticul”. Structurile ANAF au acces la Declaratia 394, in care se trec toate facturile emise de un furnizor si cele emise catre clienti. Daca Fiscul observa ca un furnizor a emis facturi catre firme din Craiova, dar acele firme nu si le-au inregistrat in contabilitate, atunci este suspectata evaziunea fiscala.

sursa: http://www.ziare.com

Sindromul Putin: 8 tendinte in Europa Centrala si de Est. Ce face Romania

Proiectul de Cod penal propus, zilele trecute, de Guvernul bulgar, care ameninta ONG-urile cu inchisoarea de pana la 8 ani, aminteste de masurile luate in anul 2012 in Rusia lui Vladimir Putin. Prezentam o harta a influentei rusesti in regiunea central-sud-est-europeana, care cuprinde atat state membre ale UE, tari aspirante la aderare, precum si state insurubate in zona de influenta rusa. Romania pare sa fi ramas piesa lipsa din puzzle-ul influentei lui Putin in regiune.

  • Bulgaria. Organizatia Amnesty International atrage atentia ca un articol din proiectul guvernamental de Cod penal, transmis miercuri de Guvern la Parlament, introduce pedepse cu inchisoare de pana la opt ani pentru “un cetatean bulgar, care este in serviciul unei tari sau organizatii straine, sau al unei organizatii aflate sub control sau management strain, cu scopul de a face aduce prejudicii Republicii”.

Ministerul bulgar al Justitiei, Zinaida Zlatanova, a catalogat drept absurde acuzatiile ONG-urilor, ea precizand ca sanctiunile la care fac referire acestea se aplica doar in stare de razboi. Paragraful relamat de ONG-uri nu mentioneaza insa starea de razboi.
Legislatia aminteste de masurile luate in 2012 de Rusia lui Putin, care prevedeau ca toate ONG-urile straine de pe teritoriul Federatiei Ruse sa fie obligate sa se inregistreze drept “agenti straini” si sa fie supuse unor audituri exhaustive.

De altfel, Bulgaria continua sa se apropie de Rusia, in special prin proiecte economice strategice. Guvenul socialist Oresharski a reluat tema constructiei unei centrale nucleare la Belene, pe malul Dunarii, cu firma ruseasca Atomstroyexport.

Tot in domeniul energetic, Bulgaria este implicata in proiectul gazoductului Southstream, condus de Rusia, care a subminat practic conducta Nabucco in care era implicata Romania.

Legaturile dintre cele doua tari slave sunt insa mult mai vechi, avand radacini in doctrina panslavista promovata de Rusia Tarista. Si in perioada comunista, Bulgaria avea legaturi mai stranse cu Uniunea Sovietica decat majoritatea statelor-satelit.

In prezent, lideri din establishment-ul de la Sofia, mai ales din zona guvernamentala socialista, sunt strans legati de Rusia, un exemplu fiind seful Partidului Socialist European, fostul premier bulgar Serghei Stanisev, care s-a nascut in Ucraina sovietica si a facut studii la Moscova.

Revenind la planul energetic, Guvernul de la Sofia continua sa se opuna exploatarii gazelor de sist pe teritorul Bulgariei, unde au interese companii americane. In schimb, Guvernul de la Sofia si-a exprimat intentia de a construi un nou reactor nuclear la Kozlodui, cu compania americana Westinghouse.

  • Ungaria. Marti, Ungaria si Rusia au incheiat un acord de cooperare privind constructia a doua reactoare nucleare la centrala de la Paks. Prin acordul semnat, la Moscova, de premierul ungur Viktor Orban si de presedintele rus Vladimir Putin prevede ca Rusia sa puna la dispozitia Ungariei un credit de 10 miliarde de euro pentru constructia reactoarelor. Acordul reprezinta, practic, o incredintare directa a lucrarii catre compania rusa Rosatom, cu incalcarea normelor europene in domeniul achizitiilor publice.

Intelegerea arata abilitatea lui Putin de a folosi controlul Rusiei asupra resurselor de energie pentru a-si extinde puterea dincolo de tarile fostei Uniuni Sovietice, noteaza Bloomberg.

Ca si Bulgaria, si Ungaria este parte in proiectul rusesc Southstream. In decembrie 2013, Comisia Europeana a avertizat ca acordurile interguvermanetale ale tarilor UE participante la Southstream incalca legislatia UE, executivul european oferindu-le tarilor membre asistenta in renegocierea acordurilor cu Moscova. Croatia, Slovenia si Austria sunt alte tari membre UE care au semnat acorduri interguvernamentale cu Moscova in cadrul Southstream.

  • Cipru. In septembrie 2013, Rusia a acceptat sa-i restructureze Ciprului un imprumut din anul 2011 de 2,5 miliarde de euro, reducand dobanda de la 4,5% la 2,5% pe an pentru statul membru al zonei euro. De asemenea, in urma rezolutiei Bank of Cyprus, din 2013, deponentii rusi au primit actiuni in schimbul banilor pierduti, astfel incat au ajuns cei mai mari actionari ai principalei banci cipriote. Potrivit unor rapoarte ale serviciilor secrete germane, citate de Deutsche Welle, Ciprul este un important centru de spalare a banilor muradri din Rusia. In 10 ianuarie 2014, Guvernul cipriot a aprobat un draft prin care da unda verde unui acord care va permite Rusiei sa foloseasca baza aero-navala Andreas Papandreou din Paphos, a relatat presa cipriota, din surse confidentiale.

Facilitatile oferite Rusiei includ permisiunea de aterizare si stationare a aparatelor de zbor pentru motive umanitare si in situatii de urgenta. In schimb, Rusia este considerata un aliat de nadejde al Ciprului in Consiliul de Securitate al ONU, pe fondul diferendului cu autoproclamata Republica Turca a Ciprului de Nord, recunoscuta doar de Turcia, membru de baza al NATO. Ciprul gazduieste unele dintre cele mai importante baze militare ale Marii Britanii la Marea Mediterana.

  • Romania. Bucurestiul pare sa fie piesa lipsa din acest puzzle-ul central-sud-est european al lui Putin. Romania va gazdui interceptorii scutului american antiracheta, la Deveselu, judetul Olt, in urma unui acord bilateral semnat la Washington in septembrie 2011. Tot atunci, cele doua tari au incheiat Declaratia Comuna privind  Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI. In schimb, in noiembrie 2013, Romania a semnat o serie de acorduri bilaterale cu China, neangajante financiar, in domnii diverse: energie, agricultura, transporturi. Comisia Europeana a avertizat atunci Romania si celelalte 27 state UE ca orice negociere biltareala cu Beijingul tebuie sa respecte cadrul comunitar in domeniu.

De asemenea, duminica, 12 ianuarie 2014, premierul Victor Ponta a declarat la Antena 3 ca intentioneaza o relansare a relatiilor cu Rusia. “China, o tara care nu doar importam noi de acolo, dar putem sa exportam. Deschiderea exportului pentru mancare de exemplu, pentru alimente e un lucru extraordinar. Investitii financiare in crearea de locuri de munca. Chiar si cu Rusia. Stiu ca e un subiect pe care in general l-au ocolit”, a spus Ponta.

La randul sau, joi, la Moscova, presedintele rus Vladimir Putin a declarat ca asteapta “cooperare mai semnificativa si reciproc avantajoasa” cu Romania. “Suntem gata sa lucram impreuna pentru a aprofunda relatiile politice, economice si umanitare” intre Rusia si Romania a declarat Putin, citat de agentiile Tass si Ria Novosti. El a facut aceste declaratii la primirea scrisorilor de acreditare din partea noului ambasador al Romaniei la Moscova, Vasile Soare.

  • Ucraina. Administratia Ianukovici a refuzat sa semneze Acordul de Asociere cu UE, la summitul Parteneriatului Estic, de la Vilnius. In schimb, Ucraina a incheiat un acord cu Rusia in decembrie 2013, prin care Moscova pune la dispozitie Kievului un imprumut de 15 miliarde de euro si ii acorda o reducere la pretul gazelor.

Kievul strange legaturile si cu Beijingul. In septembrie 2013, firma chinezeasca Xinjiang Production and Construction Corp (XPCC) anunta ca a semnat un acord in valoare de peste 2 miliarde de euro cu KSG Agro, cea mai mare companie agricola din Ucraina, pentru inchirierea unor suprafete agricole de 100.000 de hectare in regiunea Dnepropetrovsk. Presa internationala a mentionat, insa, ca in viitor chinezii vor inchiria pe 50 de ani in total 3 milioane de hectare de teren arabil in Ucraina, ceea ce reprezinta 9% din suprafata agricola a tarii europene. KSG Agro a negat zvonurile ca ar fi vandut acest teren Chinei, afirmand ca a ajuns la un acord cu chinezii pentru a moderniza 3.000 de hectare si “poate in viitor sa se extinda gradual pentru a acoperi mai multe zone”.

Compania chineza a precizat ca va ajuta la construirea unei autostrazi in Crimeea si a unui pod peste stramtoarea Kerci, care va lega Crimeea de peninsula Taman din Rusia.

Altfel, incepand cu anul 2014, Ucraina urmeaza sa livreze Chinei 2 milioane de tone de porumb, in contul unei datorii de 3 miliarde de euro pe care Kievul o are la chinezi.

  • Republica Moldova. Chisinaul a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana, la Vilnius, insa pentru a intra in vigoare documentul trebuie sa fie si semnat (lucru pe care l-a refuzat Ucraina, in cazul ei). Practic, Republica Moldova se afla in situatia Ucrainei de dinainte de Vilnius, presiunile Rusiei fiind asteptate sa se intensifice. Joi, 16 ianuarie, presedintele Romaniei, Traian Basescu, i-a spus sefului Consiliului European, Herman Van Rompuy, ca formatul 5+2 de negociere a solutionarii conflictului Transnistrean ar trebui inlocuit cu un altul, pentru ca “si-a dovedit ineficienta”. “Acest format nu a rezolvat nimic si trebuie gasite solutii de discutie directa cu asa-zisele autoritati transnistrene si cu Moscova, care detine un control militar, sa spunem, pe teritoriul Transnistriei, in calitate de forta de prevenire a incidentelor armate, dar n-as spune ca doar acest rol a fost exercitat de militarii rusi de pe teritoriul Transnistriei”, a spus Basescu dupa dicutia cu Rompuy.

El a ridicat  si problema sicanelor la care autoproclamatele autoritati de la Tiraspol supun scolile de limba romana din Transnistria si l-a pe presedintele Consiliului European “sa conceapa o interventie a Uniunii Europene pentru sprijinirea autoritatilor de la Chisinau sa rezolve dreptul pe care il au romanii din Transnistria de a invata in limba romana”. Formatul 5+2 reuneste Republica Moldova si Transnistria (ca parti), OSCE, Federatia Rusa si Ucraina ca mediatori, precum si SUA si UE, ca observatori.

La randul sau, premierul Republicii Moldovei, Iurie Leanca, s-a declarat dispus ca autoritatile de la Chisinau sa acorde Transnistriei o autonomie, pe modelul regiunii Catalunia din Spania. Astfel, cei 300.000 de cetateni moldoveni de peste Nistru, dar si firme rusesti de acolo ar putea beneficia de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeana, a mai spus Leanca. In context, Traian Basescu a indemnat Chisinaul sa discute cu Rusia in problema Transnistreana, seful statului roman aratand, de fapt, printre randuri, ca nu este cazul unor negocieri directe Bucuresti-Moscova in aceasta chestiune.

Intre timp, locuitorii din Gagauzia, unitatea teritoriala autonoma din sudul Republicii Moldova, sunt asteptati la urne in doua referendumuri simultane, pe 2 februarie, pentru a decide daca sunt de acord cu parcursul european al Republicii Moldova si daca Gagauzia va adopta o lege prin care sa-si poata exercita dreptul la autodeterminare fata de Republica Molodva, in cazul in care Chisinaul ar renunta la statutul de stat independent al Moldovei. In schimb, Chisinaul contesta organizarea referendumurilor tinute de autoritatile autonome de la Comrat, aratand ca temele scoase la consultare populara au caracter national, ci nu unul local.

  • Serbia. In martie 2013, Moscova a anuntat ca va acorda Serbiei un imprumut de 400 de milioane de dolari. De asemenea, Serbia participa la proiectul Gazprom Southstream. In iunie 2013,  liderii Uniunii Europene i-au dat Serbiei unda verde pentru a incepe, pana in ianuarie 2014, negocierile de aderare, dupa ce Belgradul a acceptat un acord de normalizare a relatiilor cu Kosovo, in aprilie.
  • Belarus. In decembrie 2013, Rusia a anuntat ca va oferi Belarusului un imprumut de 2 miliarde de dolari. Presedintele bielorus, Alexander Lukasenko, a dat asigurari ca banii se vor intoarce parctic in economia Rusiei, in conditiile in care 70% din economia Belarusului se bazeaza pe importuri din federatie. La randul lui, Vladimir Putin a precizat ca Rusia isi va ajuta aliatul tinand cont de ceea ce se intampla pe pietele financiare internationale. Belarusul este partener al Rusiei in Comunitatea Statelor Independente, Comunitatea Economica Eurasiatica, Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva.

sursa: hotnews.ro

Liber la dezertările din PNL Calafat, CCR hotaraste: Consilierii Locali nu-si mai pierd mandatul daca sunt exclusi din partid sau li se retrage sprijinul politic

Daca pana acum cei 4 consilieri ai PNL Calafat care doresc sa plece din partid erau tematori ca vor fi exclusi si isi vor pierde mandatele de consilieri, acum, acestia au certitudinea ca acest lucru nu se va intampla decat foarte greu, printr-o hotarare judecatoreasca, prin decizia luata de CCR, cel mai probabil o noua majoritate se va contura in Consiliul Local Calafat in urmatoarea perioada.

Consilierii locali exclusi sau carora li se retrage sprijinul politic isi vor pierde mandatul doar in urma unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. In lipsa acesteia, Consiliul Local nu va putea sa ia act de incetarea mandatului, iar o astfel de hotarare definitiva nu se poate obtine in mod normal in mai putin de doi ani. Astfel :

Curtea Constitutionala a Romaniei spune ca excluderea arbitrara si subiectiva din partid a unui membru este neconstitutionala deoarece ii ingradeste acestuia liberul acces la justiţie.

Decizia vine in urma unei contestatii formulate de Dumitru Voicu într-o cauză având ca obiect o hotarare PPDD de excludere din partid.

Observând că, în cazul consilierilor locali, fără a distinge dacă pierderea calităţii de membru al partidului este sau nu imputabilă, măsura excluderii din partid produce un efect juridic extrem de grav — încetarea mandatului, Curtea reţine că imposibilitatea de a contesta în faţa instanţei judecătoreşti o asemenea măsură dispusă fără a verifica respectarea statutului şi a procedurilor statutare este contrară dreptului de acces la o instanţă judecătorească şi face ca drepturile enunţate să fie lipsite de conţinutul juridic garantat de statul de drept şi democratic”, spune CCR in motivarea deciziei din 12 decembrie 2013 prin care a declarat ca neconstituţionale prevederile art.16 alin.(3) din Legea partidelor politice 14/2003.

Judecatorii CCR spun ca prin competenta exclusiva a organelor de partid de a aprecia asupra respectării normelor statuare de către membrii de partid, se elimină, în fapt, controlul judecătoresc în ceea ce priveşte respectarea de către partide a propriului statut şi împiedică astfel accesul liber la justiţie.

“Potrivit art.16 alin.(3) din Legea nr.14/2003, cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancţiunea excluderii din partid nu poate ajunge niciodată să fie examinată în mod efectiv de un judecător imparţial şi independent. Aşadar, în această materie, liberul acces la justiţie este nu doar limitat, ci complet anihilat”, spune CCR.

CCR precizează că, în această materie, controlul judecătoresc nu poate fi realizat decât asupra statutului şi a regularităţii desfăşurării procedurii statutare în faţa organelor cu atribuţii jurisdicţionale ale partidului, şi nu asupra oportunităţii sancţiunii aplicate.

“Ce ar fi dacă aş scoate PNL de la guvernarea locală?”

Ultimul scandal din sânul USL stârneşte dezbateri aprinse dacă nu la nivel de conducere, cel puţin în mediul virtual. Gabi Firea şi-a dat demisia din PSD pe motiv că la Ilfov, PNL a decis să colaboreze cu PDL. –
Preşedinta PSD Craiova, primăriţa Lia Olguţa Vasilescu, a lansat pe Facebook, la nivel ipotetic, o teorie care-i cam cutremură pe colegii de la PNL. “Gabi Firea a avut dreptate să se enerveze. La Ilfov, alianţa s-a constituit între PNL şi PDL. Şi, în ciuda protestelor ei, a rămas aşa. Ce ar fi dacă, mâine, aş scoate şi eu PNL de la guvernarea locală, în Dolj, mai ales că nici măcar nu avem nevoie de PDL pentru majoritate? I s-ar părea corectă decizia mea conducerii PNL? O aşteptăm pe Gabi înapoi în PSD. Nu mor caii când vor câinii! O să se vadă asta cât de curând”, a scris Olguţa Vasilescu. –
ce-ar-fi-daca-as-scoate-pnl-de-la-guvernarea-locala

Mai multe la http://micapi.ro/articole/politica/ce-ar-fi-daca-as-scoate-pnl-de-la-guvernarea-locala.html#sthash.UtY2h0cA.dpuf

Mircea Guţă de la Calafat le spune “La mulţi ani” şi morţilor

Guta Facebook

Primarul Mircea Guta, se face iarasi de tot norocul, proaspat venit din sejurul de pe coastele Americii impreuna cu domnul viceprimar si consoartele, dupa o buna vacanta platita de calafeteni din bugetul local.

Situaţia în sânul liberalilor nu este una încă limpede în ceea ce priveşte viitorul organizaţiei judeţene. La finalul anului 2013, Mihai Voicu a dat câteva ture prin judeţul Dolj şi a dispărut iarăşi. Pentru cât timp? Nu se ştie încă.

Până una alta se vede că liberalii nu prea se cunosc între ei, dacă nu au cumva interese care să îi aducă la aceeaşi masă.

Un exemplu în acest sens l-am avut zilele acestea de la primarul municipiului Calafat, Mircea Guţă. De Sfântul Ioan Botezătorul Mircea Guţă s-a apucat să pune pe peretele de Facebook al celor din lista sa urări de „La mulţi ani!”.

Culmea este că Mircea Guţă i-a urat „La mulţi ani” unui coleg liberal decedat încă din luna octombrie a anului 2013.

Este vorba despre Ionică Şelea, fost candidat la Primăria Verbiţa din partea PNL Dolj, consilier local, şi avocat în Baroul Dolj.

Că Ionică Şelea a decedat stă drept mărturie mesajul de condoleanţe din partea Baroului Dolj apărut în toată presa locală, şi nu numai, la data de 9 septembrie:

„Avocaţii şi salariaţii Baroului Dolj regretă încetarea neaşteptată din viaţă a distinsului avocat ȘELEA IONICĂ (1953-2013) şi transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Ba mai mult, ultimul mesaj postat pe pagina de Facebook a lui Ionică Şelea este unul de condoleanţe de la un anume Iancu Bata: „Dumnezeu să îl ierte!”.

Scuza că a postat fără să ştie, nu stă în picioare. Şi dacă nu a aflat până acum, îl informăm noi pe această cale, şi îl sfătuim să mai dreagă puţin această situaţie penibilă, să şteargă mesajul, şi să transmită măcar acum condoleanţe familiei îndoliate.

Suntem convinşi că Mircea Guţă este obişnuit cu cei decedaţi de pe listele electorale, pe care nu are interes să îi scoată pentru că îi dau voturi. Nu este cazul de această dată.

Preluare http://www.ponturidespre.ro/ponturi-despre/mircea-guta-de-la-calafat-le-spune-la-multi-ani-si-mortilor/