Spre deosebire de afacerile comerciale, cele sociale nu pornesc de la o idee de afaceri, ci de la o structura de economie sociala. Adica, antreprenorul social de succes creeaza mai intai o organizatie ce va putea functiona ca intreprindere sociala si de abia apoi va propune partilor interesate (din interiorul sau din jurul organizatiei) o afacere sociala.

Cei care pornesc de la inceput doar cu ideea de afaceri risca sa esueze pentru ca nu pot obtine sprijinul necesar demararii afacerii ori, daca reusesc sa puna singuri afacerea pe picioare aceasta are sanse mari sa isi piarda caracterul social. Aceasta din cauza modului specific de constituire a capitalului initial (investitia) pentru o afacere sociala. Din cauza ca intr-o astfel de afacere se lucreaza de regula cu persoane vulnerabile pe piata muncii sau pentru categorii de clienti defavorizati, profitul realizat este foarte mic, ceea ce face afacerea neatractiva pentru investitori care urmaresc dividende sau dobanzi cat mai mari pentru capitalul investit/imprumutat.
Daca totusi antreprenorul reuseste sa porneasca de unul singur afacerea in conditiile impuse de investitori este putin probabil sa reziste prea mult presiunii acestora si va incerca fie sa reduca costurile crescand productivitatea (ceea ce va insemna sa renunte la angajatii neperformanti) fie sa creasca pretul produselor/serviciilor (si sa caute clienti mai instariti).
Ambele solutii vor duce la pierderea caracterului social al afacerii.
Revenind la modul specific de atragere a investitiilor pentru afacerile sociale – si anume la investitorii sociali- sa vedem in ce fel contribuie acestia la initierea unei astfel de afaceri si pe ce baza. Capitalul de pornire a unei afaceri sociale poate fi de doua feluri:
1 – rambursabil, imprumuturi cu dobanzi reduse, plata in avans a serviciilor/produselor si creditul de la furnizori (marfa/servicii cu plata la termen);
2 – nerambursabil, granturi, subventii, donatii in bani sau in natura (inclusiv voluntariat).
Toate acestea au insa la baza o forma aparte de capital care favorizeaza aparitia acestui gen de afaceri: capitalul social (ansamblul de valori, norme/cutume, si relatii/retele sociale ce caracterizeaza o comunitate). Iar una dintre cele mai importante componente ale acestuia este increderea sociala a membrilor comunitatii. Ori, chiar daca acest gen de incredere reprezinta mai mult decat suma increderii personale a membrilor comunitatii, de regula ea este mai mare fata de un grup decat fata de un individ. Asta si pentru simplul fapt ca probabilitatea ca un singur individ dintr-o comunitate sa insele intr-un anumit context (cum ar fi demararea unei afaceri sociale) este mai mare decat probabilitatea ca un grup de persoane cunoscute si respectabile din comunitatea respectiva sa faca acest lucru. De aceea intreprinderile sociale sunt organizatii colective (multi-stakeholders) ce reunesc persoane cu o buna reputatie in comunitate, capabile sa transforme capitalul de incredere in capital investitional.