În cadrul ședinței de astăzi a consiliului Municipal Calafat, majoritatea amplă a consilierilor locali nu s-au lăsat vânduți.
Astfel aceștia au ales să își reprezinte miile de calafeteni care le-au acordat increderea de a îi reprezenta pentru deciziile majore de la nivelul Municipiului.
Actualul primar, fostul poștaș, Dorel Mitulețu a facut o adevărată criză de nervi public pentru redistribuirea banilor (probabil deja promiși) din reamenajarea monumentului Independenței către lucrări de infrastructură pentru canalizare apă și asfalt.
Lock down-ul în care se află astăzi primarul se poate rezolva foarte simplu de către acesta prin declanșarea alegerilor anticipate pentru consiliul municipal Calafat. în cazul în care acesta crede că mai poate prosti câteva sute de calafeteni.
Consilierul care a blocat dezvoltarea Municipiului Calafat prin neacordarea majorării burselor, propuneri de risipă a banului public și de interese personale este nimeni altul, decât consilierul liberal, pensionar de armată, Pirjol Nelu conscut sub nickname-ul de Albina.
Acesta a uitat de oamenii de pe Bulevardul ce centură care l-au trimis în consiliul local și a votat împotriva realizării canalizării în aceste zone.
Vom reveni cu amănunte despre cei care trebuiau să vopsească monumentul independenței, proiect respins de consiliul local, suma propusă de primar fiind de 3 miliarde lei vechi.
De asemenea vom publica integral sumele cheltuite de actualul primar în anul 2021 și care sunt băieții deștepți din actuala administrație.
O zi mare pentru Municipiul Calafat, ziua în care s-a ales modernizarea împotriva corupției și a grupurilor de interese locale.
Puterea este la calafeteni, mai sunt 2 ani de zile și cu fiecare zi care trece tot mai mulți calafeteni incep:
Să nu mai trăiască prin MINCIUNĂ!
Comentarii recente