Municipiul Calafat sau “orasul rozelor”, momentan orasul gropilor din carosabil, al cainilor comunitari, un oras cu un somaj extrem de ridicat, in care tinerii isi gasesc cu greu un loc de munca, si asta datorita unei administratii dezastruoase, care incepand cu anul 2008 nu a reusit decat sa ingroape acesta mica localitate de la malul Dunarii, o administratie care in 2008 ne promitea foarte multe, dar care datorita lacomiei si a incapabilitatii nu a reusit decat sa fraudeze bugetul public cu peste 400 de mii de euro, conform DNA.

Oare acesti oameni care vremelnic sunt la conducere, pot face tot ce vor in Calafat? Ne intrebam daca se doreste cu adevarat sa se dezvolte Calafatul? Orasul este distrus in totalitate de administratia PNL de la Calafat, cu promisiunea caracteristica a lui Mircea Guta ca “o sa se faca”.

Un calcul mult prea greu pentru autoritatile autiste, neiesite inca din mediul comunist, angrenate inca in angajari pe carnet de partid si nepotisme, arata ca daca din banii cheltuiti anual pentru zilele orasului sau aruncati pe fereasta pe achizitii aiuritoare, ar fi fost transferati catre cofinantarea de proiecte europene, in proportie de 20-30% din valoarea lor, astazi am fi putut vorbi despre milioane de euro atrase la Calafat si despre sute de locuri de munca stabile in urma unei strategii de dezvoltare a orasului, si nu doar de dezvoltare financiara a unor membri de partid cu carnet galben.

Dar ce mai putem spune despre lupta pentru atragerea investitorilor, cat timp infrastructura orasului este principalul punct care ii alunga, rapid si departe.

Politicianismul, populismul sunt la rang de arta la Calafat, insa o strategie de dezvoltare lipseste cu desavarsire, in Calafat este o lupta crancena data de liberari pentru a ramane la putere, iar armele lor sunt bazate pe nepotisme, favoritisme si cultul personalitatii creat liderului cu adevarat rupt de realitatea locala.

Atat timp cat la Calafat nu vor exista oameni pregatiti in conducerea orasului, oameni care sa aiba o viziune, orasul o sa ajunga o paragina, o ruina, la care se uita fiecare si se gandeste ce mai poate lua pentru a folosi.