La Casa Studenţilor din Craiova a avut loc Conferinţa de alegeri a organizaţiei Partidului Ecologist Român – Filiala DOLJ.
Din partea conducerii centrale a PER au participat: Dănuţ Pop – preşedinte PER, Victor Iovici – preşedinte Consiliu Naţional PER.
În cuvântul de deschidere dl. Ninel Cercel a prezentat invitaţii din conducerea centrală a PER, dar şi pe Marius Porojan – preşedinte PER – Filiala TIMIŞ.
În deschidere au luat cuvântul membrii marcanţi ai organizaţiei locale a PER, care au reiterat dorinţa de a performa la nivelul întregului judeţ, au apreciat prezenţa semnificativă a tinerilor inimoşi care s-au regăsit în doctrina partidului şi s-a lansat o provocare de a mări numărul de membrii cu persoane devotate, curate moral şi spiritual, cu olteni adevăraţi dornici de a duce o viaţă fericită în această parte de ţară.
S-a trecut apoi la vot şi, după îndeplinirea formalităţilor legale, a fost ales în primul rând preşedintele organizaţiei judeţene Dolj a PER – în persoana d-lui Ninel Cercel.
Au fost aleşi apoi vicepreşedinţii şi membrii Biroului Permanent al Organizaţiei PER Dolj şi anume: prim vicepreședinte Popescu Adrian, vicepreşedinţi Dragomir Liviu, Oprănescu Sorin, Mureşan Lelia, Beţiu Florentina, Angel Gigi, Radu Andreea, Boazgă Mircea, secretar Stancu Florin. Membrii în Biroului Permanent mai sunt: Mureș Ion, Barbu Andreea, Olaru Victor
În discursul său, preşedintele ales a mulţumit participanţilor pentru încrederea acordată şi a lansat un mesaj în sensul de a se impune o gândire politică de tip combinativ care să realizeze o întrepătrundere şi o coordonare în spaţiu şi timp atât a unor planuri de dezvoltare cât şi a unei strategii pe termen lung. Această strategie trebuie să vizeze toate palierele esenţiale: mediu, infrastructură, agricultură, educaţie, sănătate, cu o perioadă lungă de aplicabilitate care să fie elaborată şi susţinută nu numai de ecologişti ci de toate formaţiunile politice.
În încheiere, preşedintele Ninel Cercel a pus accentul pe redimensionarea creşterii economice pentru o distribuţie mai echitabilă a resurselor şi anume: conservarea resurselor natural; întreţinerea diversităţii ecosistemelor; creşterea eficienţei energetice.
S-a subliniat şi faptul de a se organiza săptămânal la sediul partidului de pe România Muncitoare nr. 82 o conferinţă de presă despre temele actuale ale urbei.
După încheierea lucrărilor conferinţei au avut loc discuţii libere la un cunoscut local din apropiere.
Of. de presă – Adrian Popescu
sursa: http://staredefapt.ro/
Comentarii recente